Cum să depășești fricile și să te dezvolți accelerat
Ceea ce am descoperit în experiența mea și apoi am observat în oamenii pe care i-am studiat, dar și în cei pe care îi ghidez acum în programul de mentorat, este că provocările sunt invitațiile spre cea mai mare creștere. Și pentru a primi această invitație, omul are nevoie să-și confrunte frica și să privească provocarea în ochi fără să fugă.
Pasul peste frică, în direcția adevărului ghidat de inimă, îți va deschide calea. Depășirea fricii îți va deschide noi pași. A fi stăpânul tău, a fi capabil să faci primul pas spre care te ghidează inima, iar următorul pas se va arăta - pasul în adevăr. Mintea vrea să știe toată calea, dar nu poate să o știe, căci doar pasul făcut în direcția adevărului tău îți poate arăta abilitățile, cunoștințele și oportunitățile posibile. Acel pas creează o nouă versiune a ta, una pe care încă nu o cunoști și nu o poți cunoaște din poziția versiunii curente.
Cred ferm în fraza: “Nimeni nu-ți poate vedea inima și pasiunea ta, nici tu însuți. Acțiunile tale dezvăluie puterea adevărată pe care o posezi.” Am să-ți spun cum am descoperit aceasta, ca să te inspire să o faci și tu…
De la frică la succes
Până la o vreme, ceea ce țineam minte din copilăria mea era doar frică - frica că tata o să vină din nou beat și colegii de la școală o să-mi vorbească de el. Că o să o bată pe mama. Că o să mă întrebe numele sau o să mă scoată să răspund la tablă și am să mă bâlbâi. Aceasta mi-a creat o dorință imensă să plec - și la 13 ani am avut oportunitatea să plec la internatul sportiv.
Aveam o frică imensă că o să fiu luat în râs și judecat acolo pentru bâlbâială. Îmi era frică că o să continui să mă piș în pat și nu știam cum o să gestionez acest lucru (m-am pișat în pat până la 13 ani).
Dar am pășit și într-un timp scurt am reușit să fac succese în sport. Să fiu campion național și să reprezint cu succes țara la campionatul european de cadeți în Oradea. Din toată echipa am adus cel mai bun loc (nu o medalie, dar locul 5), fiind persoana cu cea mai mică experiență în judo din echipă.
Îmi era frică să mă pornesc peste hotare bazându-mă doar pe instrucțiunile date de cineva pe telefon, pe care le-am scris pe o hârtie. Să las sportul de performanță și să plec într-o călătorie cu mai multe riscuri și incertitudini și doar o opțiune de a reuși.
Dar am decis să las sportul căci nu vedeam sens în viața pe care o aveam, cerșind bani de la comitetul sportiv și furând mâncare de la balcoanele oamenilor pentru a mă hrăni. Mi-a luat 6 luni cu multe provocări, dar am ajuns (am descris întreaga călătorie în cartea “Pe cont propriu”).
Începutul în afaceri
Îndata am ieșit din închisoare, mi-am promis că voi face tot posibilul să nu mă mai întorc acolo, acum că sunt deja tată. Am decis să încep o afacere în imobiliare cu un prieten și aveam o frică imensă deoarece trebuia să sun oameni care aveau proprietăți scumpe în centrul Londrei. Eu eram un străin, cu o engleză stâlcită și încă cu dificultăți de vorbire. Dar nu aveam încotro, deoarece am decis să-mi schimb viața, iar în spatele meu era opțiunea să revin la viața veche, cu riscul de a ajunge din nou la închisoare. Așa că am pășit în această frică.
Îndată ce am acumulat mai multe proprietăți în afacerea noastră (luam apartamente în chirie și transformam extra camere în dormitoare, creând un profit din închirierea acestora), a venit criza, s-au mărit prețurile de închiriere și am rămas fără profit, cu zeci de apartamente pe care trebuia să le achităm lunar. Eram disperați și nu știam ce să facem. Ambii, cu partenerul meu, depindeam de acea afacere și acum aveam posibilitatea să găsim cum să ieșim din această încurcătură sau să găsim altceva de făcut. Nu am renunțat și am început să explorăm opțiuni. Am descoperit închirierea pe termen scurt și am început să oferim acele camere pe durată scurtă. Aceasta ne-a salvat afacerea și a redirecționat activitatea noastră, care s-a dovedit a fi și mai profitabilă.
În scurt timp am descoperit o clădire mai mare, cu multe apartamente, cât întreaga noastră afacere de atunci. Nu aveam banii necesari pentru a o achiziționa, dar aveam o mare dorință și știam că aceasta ar fi un pas înainte pentru noi. Chiar dacă niciodată nu gestionasem ceva atât de mare și de scump (era mai scumpă decât toate apartamentele pe care le închiriam atunci), simțeam că este un pas important de creștere. Atunci am luat un împrumut la procente nebune, care ar fi distrus afacerea noastră dacă nu reușeam să facem acest proiect de succes. Au urmat cinci ani de muncă fără odihnă și fără zile libere. În primul an am plătit datoriile și au urmat încă cinci clădiri mari și un hotel enorm pe care l-am luat în gestionare. Acel risc ne-a adus de la un mic birou pe strada Wilton Road din Victoria, la o afacere imobiliară de nivel național.
Momentul cel mai important a fost când am deschis acel prim birou. Am decis să ne poziționăm mai bine, să fim mai legali, ca să vină proprietarii la noi în loc să-i căutăm noi. Am închiriat acel birou în zona Victoria și ne-am deschis. Am pus în geam imagini cu apartamente pentru a atrage pe cei care caută chirie și pe proprietarii care caută chiriași. Am decis să facem tot - vânzări, chirie, căutare la comandă etc., să facem tot pentru toți.
Într-o zi, a venit un domn îmbrăcat frumos și cu cravată. Ca de obicei, l-am întâlnit cum întâmpinam pe toți - ne-am salutat, ne-am prezentat ca fiind directorii afacerii și că suntem gata să ajutăm cu orice, vânzare, căutare, chirie etc. Dar el s-a uitat la biroul pustiu, cu o masă și un laptop pe el, doi directori și nimeni altul, și-a dat seama de ceva ce noi nu realizam deloc pe atunci.
După ce ne-a întrebat ce facem și de când suntem acolo, el a zis: “Voi sunteți doi cowboy și ceea ce vă propun este să vă strângeți gențile și să plecați de aici. Altfel, eu vă închid.”
Și acum îl țin minte, în special ciorapii săi colorați - așa cum stătea relaxat, de parcă era în biroul său, picior peste picior, cu acel costum scump pe el și ciorapii colorați lungi.
Eu am fost puțin uimit și nu am înțeles nimic, cum de așa brusc s-a schimbat totul de la întrebări prietenoase despre căutare la faptul că a început să ne alunge din afacerea și biroul pentru care am muncit atât de mult să-l găsim și să-l închiriem.
Partenerul meu, mai impulsiv, l-a trimis ‘pe moldovenește’ și am rămas noi în birou uimiți, întrebându-ne ce va fi mai departe. Un pic înspăimântați că ceva o să urmeze, dar nu știam ce… ceva care poate răni sau chiar pune în risc întreaga noastră afacere.
Am decis ca, oricine ar veni, să nu mai spunem că suntem proprietarii afacerii, ca în caz că cineva ne va pune întrebări la care nu știm răspunsul, să câștigăm timp spunând că o să întrebăm proprietarii.
Prima a venit organizația guvernamentală Office of Fair Trading să ne întrebe ce facem. După ce au lăsat un mesaj pentru proprietari, am verificat pe internet ce ar fi dorit aceștia și ne-am dat seama că ei răspund de anumite certificări. Am văzut ce aveam noi nevoie pentru a ne certifica și am făcut-o. Am sunat organizația și am zis că deja avem tot și suntem ok.
Așa, timp de un an întreg de stres și frică, am gestionat multiple organizații care veneau să ne verifice. Ne-am dat seama că erau trimise de cineva, deoarece veneau una după alta toate.
Am aflat apoi că acel domn era directorul regional al unei agenții imobiliare de mărime națională care se afla pe strada noastră (erau în total vreo cinci pe aceeași stradă și vreo 30 în zonă). Am aflat de la proprietarul biroului nostru, care îl cunoștea personal, că acel director își dorise să-și deschidă propria agenție de 15 ani și tot nu o făcuse.
Am presupus că insistența sa de a ne închide era cumva motivată și de gelozia că acești doi străini, cu o engleză stâlcită, fără nicio cunoaștere despre afaceri, au deschis o agenție, în timp ce el, care avea tot, nu o făcuse.
Cel mai important lucru pentru noi din această întâmplare este că, fără să știe, prin dorința sa de a ne închide, acea persoană ne-a învățat cum să facem afacerea corect și să avem toate aspectele legale în ordine. Fără el, nu am fi știut.
Lecțiile importante pe care te invit să le iei din această istorie și pe care le-am observat în multiple evenimente nu doar din viața mea, dar și din viața sutelor de oameni pe care îi ghidez în transformarea lor, sunt următoarele: să pășești spre scopul tău, să pășești spre frica ta dacă aceasta se află în calea dorinței tale. Aceasta te va învăța ce acum nu știi că poți, ce acum nu poți vedea și ce este cel mai important pentru tine. Așa a fost în sute de cazuri în viața mea și așa a fost în miile de cazuri în cadrul fiecărei experiențe organizate de UncageX.
Dorința, chemarea pe care o indică inima, este unul dintre cele mai mari semne ale căii adevărate.
Frica este deseori un factor al lipsei de direcție. Deseori, în cadrul experiențelor UncageX, fac un exercițiu cu participanții, pe care-l numesc "Alina". Acesta scoate la suprafață una dintre cele mai importante lecții de viață în ceea ce privește frica. Se desfășoară astfel:
Invit o persoană în față pe scenă. O întreb de ce este acolo... de obicei este vorba de o anumită provocare, frici, blocaje, dorința de a descoperi scopul sau de a se descoperi pe sine. De regulă, destul de des sunt elemente de frică de a vorbi în public, incapacitatea de a spune nu, viață lipsită de sens.
Rog apoi persoana să-mi aducă un lucru din sală. Orice lucru.
Persoana se uită în jur și ia ceva ce este disponibil și aduce.
OK. Aceasta este prima fază a experimentului.
A doua fază este când o rog să o găsească pe Alina din sală și să ceară pixul de la ea. Să ia pixul din mâna ei, să nu fie transmis, și să mi-l dea mie. (Denumirea și numele "Alina" au venit doar dintr-o coincidență… atunci când mi-a venit în minte acest exercițiu, mi-a venit și numele Alina, și de atunci în fiecare sală era câte o Alina. Dar știu că în caz că nu este, vom încerca cu alt nume.) Persoana se adresează sălii - întreabă dacă este vreo Alina în sală. Una sau mai multe mâini se ridică. Ea întreabă dacă poate să ceară pixul. Apoi trece prin sală, făcându-și spațiu printre oameni pentru a ajunge la Alina, ia pixul din mâna acesteia și îl aduce mie.
Când întreb ce au observat spectatorii, nu pare nimic special la prima vedere. Dar ceva extraordinar a avut loc în aceste două faze - una dintre cele mai importante lecții de viață, în opinia mea. Și când explic, toți își dau seama:
Când i-am spus persoanei să aducă ceva din sală, fără să specific ce, a adus cel mai disponibil lucru care era la îndemână.
Când am specificat ce să aducă, persoana a trecut peste cele mai mari provocări și frici pe care majoritatea le au: frica de a vorbi în public (a întrebat cine se numește Alina - să te adresezi direct audienței este în sine un nivel superior al vorbitului în public), frica de a deranja pe alții și de a cere (a cerut pixul, a cerut oamenilor să-i facă loc). Cum s-a întâmplat că persoana care spunea că are frici le-a depășit pe toate fără să-și dea seama de asta?!
Aceasta este lecția: fără un scop valoros, omul se pierde în adicții, în plăceri de scurtă durată, în frici și în treburile altora. Omul fără un scop clar va lua ceea ce îi este la îndemână - exact precum primul obiect adus de persoana din exercițiu. Omul fără claritate în ce are nevoie și fără o destinație definită va alege ce-i cade la toate nivelurile: persoană în relație, activitate, job.
Atunci când este clar ce are de făcut, când este ghidat de interiorul său spre o direcție către care se poate dedica, omul le depășește pe toate și își descoperă abilitățile despre care nici nu-și dădea seama că le avea - își descoperă noile versiuni ale sinelui.
Acesta este adevărul curat, crede-mă:
Versiunea mea, cea care era la internat, plină de frici, nu-și putea imagina să fie un speaker, să conducă evenimente cu mii de oameni.
Versiunea mea, cea care se cățăra la balcoane să fure mâncarea oamenilor ca să mănânce, nu-și imagina că poate să conducă o afacere de milioane în centrul Londrei.
Versiunea mea, cea care nu era interesată în citit sau studiu și era interesată doar de sport, nu-și imagina că va scrie și publica peste cinci cărți.
Versiunea mea, cea care era în închisoare, care nu cunoștea limba și nu avea bani, ba chiar era atât de disperată încât se gândea că este mai bine să-și sfârșească viața, nu putea ști că va fi un mentor, va organiza retreaturi și evenimente care vor ajuta mii de oameni să-și descopere potențialul, puterile și să-și depășească fricile. Și multe altele...
În interiorul tău există puteri despre care încă urmează să le descoperi. Cel mai interesant și mai bun pentru tine este încă înainte!
Ceea ce trebuie să faci acum este să faci primul pas în direcția pe care ți-o ghidează inima. Când pășești spre adevărul tău, inima te ghidează spre acesta și, când pășești, frica dispare.
Pot exista cazuri în care ești deconectat de inimă, de propriile emoții. Sunt multe motive pentru aceasta - cel mai des sunt traumele emoționale. Când o persoană a trăit o perioadă lungă deconectată de sine, când a trăit mare parte din viață negând și fugind de la sine, poate să nu simtă acea ghidare. De aceea, în programul “Măiestria Sinelui: Un An Cat Zece,” fiecare participant, indiferent de poziție, trece prin etapa de curățire și cunoaștere, ca să se reconecteze cu sine.
Mesajul este acesta: când ai frică, urmează-ți adevărul, urmează-ți inima. Aceasta te va aduce la curajul și puterea pe care nu știai că le posezi.
Articole Relevante
Cum sa vezi semnele pentru crestere
Depășirea fricii de judecata altora
Cum barbatul isi poate deschide femeia si masculinitatea matura
