De ce respingi darurile vieții – și cum să nu o mai faci
Când crezi că nu ești gata – tocmai atunci ești chemat
Există un moment în viață când ceva îți apare în cale – o chemare, o oportunitate, un om, o direcție.
Simți în tine că acolo e un pas important. Poate chiar destinul tău.
Și totuși, spui:
„Nu sunt gata.”
„Mai trebuie să rezolv niște lucruri.”
„E prea greu acum.”
Dar apoi te trezești cu un gol în stomac. Cu vinovăție, cu furie inexplicabilă, cu o oboseală ciudată care nu trece nici după somn.
Pentru că în adânc, corpul și sufletul tău știu:
ai spus NU unei chemări reale.
Și da, viața mai aduce autobuze, dar fiecare are o frecvență unică.
Unele vin o dată în viață.
Altele nu mai trec niciodată pe acolo.
Nu pentru că nu meriți.
Ci pentru că tu ai fost cel care a închis ușa.
De ce respingem darurile vieții?
Pentru că am fost învățați că greșeala înseamnă rușine.
Pentru că în copilărie, când n-am reușit, am fost etichetați drept „slabi” sau „proști” sau „leneși”.
Și atunci, ca adulți, preferăm durerea pe care o cunoaștem – vinovăția, amânarea, nemulțumirea de sine –
în locul disconfortului necunoscut al unui pas autentic.
Și totuși, chiar dacă știm că stagnăm, ne agățăm de cunoscut.
Pentru că emoțiile grele au devenit… „acasă”.
Viața nu îți dă daruri când ești pregătit. Îți dă daruri ca să devii pregătit.
Cine ți-a spus că trebuie să fii „gata” înainte să începi, te-a învățat frica, nu adevărul.
Viața nu îți cere perfecțiune.
Îți cere prezență și alegere.
Pentru că darul vine la tine nu pentru că ai totul în regulă, ci pentru că ai chemarea vie în tine.
Și dacă stai suficient de prezent, fără să fugi, fără să cauți un „plan B”,
vei vedea: soluția vine odată cu angajamentul.
Adevărul e simplu:
Nu poți greși cu ceea ce ți-e menit.
Dar îl poți rata dacă nu ai încredere.
Și atunci rămâi în același loc, cu aceleași emoții, aceleași scuze, aceleași vise neîmplinite.
Am vorbit cu cineva care a spus:
„Mă simt rău pentru că nu am pășit. Știam că e momentul, dar am amânat.”
Și în spatele acestei amânări era, ca de fiecare dată: frica de eșec, frica de greutate, frica de necunoscut.
Dar ceea ce doare cu adevărat nu este eșecul.
Ci trădarea propriei inimi.
Credința adevărată începe în clipa în care faci pasul – nu când totul e sigur.
Dacă ai întâlnit o posibilitate care te cheamă — pășește.
Căci cel care merge cu adevărul în inimă, va avea susținerea întregului univers.
Dacă ai simțit chemarea în tine și ai amânat…
Dacă te învârți de mult în cerc, așteptând momentul „perfect”…
Aceasta este invitația.
Vezi aici pagina cu experiența care te ajută să te conectezi cu puterea ta adevărată.
