Calatoria catre sinele meu adevarat - Ion Capit

Călătoria mea în UncageX 2024-2025: O transformare din întuneric în lumină

Mă numesc Ion Capit, sunt originar din Republica Moldova, orașul Leova, situat pe malul râului Prut. Vin dintr-o familie cu șase copii – trei frați și trei surori, eu fiind al cincilea. Mama a lucrat ca educatoare la grădiniță toată viața, iar tata a fost șofer, la fel, toată viața. Primii ani din copilăria mea, de când mă țin minte, au fost fericiți, într-o familie unită, până când a venit timpul să mergem la școala-internat din oraș. Motivul? Părinții nu mai aveau bani să ne îmbrace și să ne hrănească.

Viața la internat: o altă lume

La internat, viața era complet diferită, cu alte reguli. Acolo am învățat să fiu dur, bătăuș, hoț și mincinos. Vorba aceea, îi băteam pe ai mei ca să le fie frică străinilor, pentru că, dacă nu procedam așa, ei ar fi făcut-o cu mine. Așa am trăit cinci ani, fără părinți, fără dragoste, fără iubire, fără fericire. Între timp, în familie, alcoolul a devenit tot mai prezent, aducând violență, bătăi și multe alte probleme. De fiecare dată, în vacanțe, fugeam la bunicii din sat, unde mă simțeam liber și în siguranță, căutând dragostea și iubirea care îmi lipseau de la părinți.

Adolescența și drumul întunecat

Ca să fiu mai pe scurt, am trecut prin alcool, droguri, bătăi, furturi și pușcărie. Dar, în tot acest timp, simțeam undeva, în adâncul sufletului, o chemare. Simțeam că nu sunt băiatul pe care l-au modelat internatul și pușcăria, dar nu știam cum să fac schimbarea. După ceva timp, m-am căsătorit, s-a născut primul copil, apoi al doilea. Din cauza lipsurilor financiare, am plecat în Anglia, unde, mai târziu, mi-am adus și familia.

Primul an în Anglia a mers bine, până când am început să consum alcool mai des și am devenit violent. Aveam un principiu în cap: dacă am lucrat toată săptămâna, în weekend trebuie să mă relaxez. Numai că relaxarea mea era în alcool și cu prietenii. Cu soția – zero comunicare, cu copiii – zero atenție. Așa am ajuns să dăm în divorț. Înțelegând că am mers prea departe, am lăsat băutura și petrecerile cu prietenii. Am încercat prin toate modalitățile să păstrez căsnicia. Ca printr-un miracol, soția mi-a dat încă o șansă.

Un moment de cotitură

Într-o zi cu soare, aveam o livrare la nordul Angliei. După ce am terminat, căutam un alt job ca să mă întorc acasă, dar, ca de obicei, nu găseam nimic. În acel moment, financiar ne era foarte greu în familie, și nu știam de unde să fac rost de bani. Stând la marginea unui oraș din nordul Angliei, am luat telefonul și căutam ceva care să aducă bani. Pe Facebook, am văzut o postare despre bani, am intrat, m-am înregistrat, și nu a trecut mult timp până când m-a sunat un număr necunoscut. Am ridicat telefonul și am auzit: „Ioane, salut, sunt Vadim de la UncageX!”. De aici a început călătoria mea în UncageX, pe 10 ianuarie 2024.

Primii pași în UncageX: confuzie și descoperiri

Am primit pe email acces la programul „Un an cât zece”. Privind în program, nu înțelegeam nimic, eram foarte departe de ce era acolo. Răsfoind, am găsit exerciții de respirație și duș rece, și o lună întreagă doar asta am făcut, fără să mai citesc sau să mă informez despre altceva. În prima sesiune cu Vadim, m-a întrebat: „Unde ești în modulul 1?”. Eu i-am răspuns: „Păi, ce trebuia să încep cu modulul 1? Eu folosesc doar uneltele maestrului!”. Aici am înțeles că nu începusem cum trebuie.

Între timp, în familie, era încă tensiune, certuri, neînțelegeri și frică de mine. Soția vedea o schimbare la mine, dar nu putea să mă accepte pe deplin. Eu încercam să-i explic că îmi este greu să fac această transformare singur și că vreau susținere din partea ei și a copiilor. Începând să lucrez mai intens și mai serios la modulul 1, am ajuns la etapa de curățire, care părea ușoară, dar, în realitate, a fost foarte grea și dureroasă.

Curățirea: un moment revelator

I-am explicat soției ce presupune curățirea, și, pentru prima dată, a acceptat să mă ajute. Timp de două zile, am făcut curățenie în casă, strângând șapte saci mari de haine, unele din 2013, pe care nu le purtam niciodată, dar le țineam în garderobă. Mi-a fost foarte greu să mă decid să scot totul din dulapuri, dar, până la urmă, am făcut-o. Seara, obosiți, ne-am așezat pe pat, unde erau sacii cu haine. Vorbind, la un moment dat, am început să avem dureri de cap și să tremurăm, de parcă nu mai puteam sta în cameră. Nu înțelegeam de unde vin aceste dureri bruște, dar am realizat că veneau de la saci, de la energia negativă acumulată de ani de zile în acele lucruri. În seara aceea, i-am scos afară din casă. Atunci am înțeles că sunt unde trebuie și în locul potrivit cu UncageX.

Evenimentul WT Londra: o experiență profundă

În februarie 2024, am participat la evenimentul Weeknedul Transformational la Londra. Acolo l-am cunoscut pe Vadim offline, însoțit de soția lui, Anișoara. Din primul salut, din prima îmbrățișare, am simțit încredere, dragoste și iubire. Am văzut în ei sinceritate și înțelepciune. Pe scurt, în trei zile, am fost ascultat fără să fiu întrerupt, apreciat, aplaudat și am primit atâtea complimente cât nu primisem în 40 de ani de viață.

Aici, pentru prima dată, mi-am spus că mă iubesc. Tot aici am putut să-i spun unui bărbat că îl iubesc, ceva ce nu făcusem nici cu frații mei, pentru că viața din internat și pușcărie mă învățase că nu ai dreptul să-ți exprimi sentimentele față de un alt bărbat. Cel mai emoționant și dureros moment a fost protocolul cu tata, dar, totodată, mi-a întors viața la 360 de grade. În ultima zi, a fost un exercițiu în care trebuia să-l sun pe tata, să-l acuz pentru ce mi-a făcut, să spun ce lecție am învățat și să-mi cer iertare. Am găsit o mie și unu motive să nu-l sun, dar știam că tata socru poate ajunge la el în orice moment, pentru că trăiesc la trei minute unul de altul.

Vadim ne-a dat mai multe exemple și motive să sunăm, dar unul m-a atins la inimă: „Dacă mâine e prea târziu?”. Așa a fost. Tata socru a ajuns la tata în maximum zece minute. Făcând protocolul, i-am spus tatei pentru prima dată că îl iubesc, că sunt recunoscător că mi-a dat viață, că sunt fericit că m-am născut în familia lor, că ei sunt părinții mei și aceștia sunt frații mei. I-am spus că, datorită lui, chiar și cu toată violența pe care a avut-o asupra mea, sunt Ion cel de astăzi, cu soție, trei copii, cu credință și disciplină. Cam așa, pe scurt, despre WT.

Apropo, aici am făcut cunoștință cu Viorica Beschieru, o doamnă puternică, încrezătoare, dar pierdută în întuneric, ca și mine. O să vă povestesc despre ea un pic mai încolo.

Lucrul cu mine în continuare

După Weekendul Transformational, am început să lucrez mai profund cu mine. Mergând prin module, luam concomitent sesiuni cu Vadim, unde lucram mai mult la cum să aduc înapoi încrederea copiilor în mine sau, mai bine zis, la traumele și blocajele pe care le aveau din cauza mea. Fiica mea cea mare avea aproape doi ani dureri de stomac și de ureche, vomita cam o dată la trei zile. Am fost la salvare, la policlinică, am ajuns și la profesori, dar fără rezultate. Avea probleme la școală, fugea de la lecții și chiar a vrut să fugă de acasă. La timp am găsit-o în gară, unde voia să plece din oraș.

Lucrând cu mine la traumele și blocajele mele, înțelegeam că tot comportamentul ei vine de la mine. Totodată, soția mă învinovățea pentru tot ce se întâmpla, și avea dreptate. În acel timp, mă simțeam pierdut, nu-mi puteam ține emoțiile. Îmi spuneam că degeaba lucrez cu mine dacă nu pot aduce încrederea înapoi în familie. Voiam să mă dezic de UncageX, dar, în același timp, lucram. Și ce crezi? La lucru, aceleași probleme ca acasă: tensiune, neînțelegeri și altele.

Pregătirea pentru Retreat

Între timp, se apropia Retreatul Regăsirea Sinelui din octombrie 2024. Ajungând până la această etapă în UncageX, cu diferite provocări, înțelegeam că retreatul o să mă ajute foarte mult. I-am explicat soției că vreau să particip, și a acceptat din prima, dar nu știam cum să-i spun să meargă și ea cu mine, pentru că, în 14 ani, nu ne lăsasem copiii cu cineva mai mult de o zi.

Vine luna august, ziua de naștere a soției mele. Ce crezi că i-am oferit cadou? Desigur, i-am plătit Retreatul! Dar, până în octombrie, s-a răzgândit de vreo 3-4 ori să meargă. Înainte de retreat, vreau să vă spun despre Violeta, mentorul care mă ghida prin module. Mă încuraja, îmi spunea mereu: „Ion, tu ești bravo, tu poți!”. Violeta este o persoană cu care, ca să înțelegeți, te poți duce la război. Dar eu nu mă vedeam pe mine, nu vedeam că, cu pași mici, făceam lucruri mari. Mi se părea că Violeta îmi spune asta doar ca să mă liniștească. Cu timpul, am înțeles că vorbea cu adevăr și sinceritate.

Retreatul din Tenerife: regăsirea sinelui

A venit octombrie 2024, cea mai importantă lună din viața mea și a familiei mele. Ajungând la Tenerife, ne-am întâlnit cu Viorica, care astăzi este colega mea în mentorat, și cu Diana, Mihai, Elena și Ilie. De aici a început o tulburare interioară. Intrând pe poarta gazdei, am strâns-o pe soție de mână și mi-am pus intenția să mă regăsesc pe mine. Inima a început să-mi bată mai tare, a apărut neîncrederea și frica: „Dacă nu reușesc să mă regăsesc, ce fac cu copiii, ce fac cu soția?”. Voiam o schimbare profundă în viața și familia mea. Ridicând capul spre cer, am rugat universul să-mi permită să iau ce am nevoie. Atunci am văzut luna plină pe cer – un semn bun pentru mine.

Ca de obicei, Vadim și Anișoara, cu zâmbetul pe față, cu blândețea și căldura lor, ne-au întâmpinat cu mare drag. Cu ei era și mama Anisoarei, doamna Galina, care a fost facilitator. Mai târziu, a sosit Maria, încă un participant, și așa a început Retreatul. În prima seară, la reflecție, a venit ultimul participant, Liuba. Când s-a apropiat să facă cunoștință, Maria s-a schimbat la față, m-a strâns tare de mână și a zis: „Nu se poate, e mama mea, e copia ei!”. Maria intrase în panică și frică, nu se putea opri, iar Liuba era tensionată, voia să se întoarcă acasă. Atunci am simțit că nu am ajuns acolo întâmplător. Nimeni nu era acolo întâmplător. Fiecare om întâlnit, fiecare cuvânt rostit – toate aveau un sens. Spatiul își făcea treaba. Eram cu soția acolo unde trebuia să fim. Ahoooooo!

Pentru prima dată în 14 ani, am lăsat copiii acasă cu bunicii. Tot timpul spuneam că nu înțeleg oamenii care își lasă copiii și se duc la odihnă. Pentru prima dată, am investit în noi personal – timp și bani.

Lucrul profund la Retreat

Lucrând cu mine însumi la Retreat, am început să dezleg noduri, frici și blocaje adunate de ani de zile. Din a treia zi, am început să văd oamenii cu inima, mai blânzi, m-am deschis, iar în ei m-am văzut și pe mine. Aici am înțeles pentru prima dată că, în familia mea, nu a existat niciodată cu adevărat comunicare, iertare sau stimă reciprocă. Aici am văzut că trăiam în trecutul părinților mei, nu cu mine în prezent.

În a șaptea zi, ceva din mine s-a spart, dar ceva s-a trezit. Am depășit mândria, zidul care mă ținea departe de sufletul meu. Pentru prima dată în 20 de ani, i-am cerut iertare soției mele, din inimă. Am recunoscut greșelile pe care le-am făcut conștient și i-am spus ce nu avusesem curajul să-i spun niciodată. Aici m-am regăsit pe mine, aici ne-am recăpătat credința, aici ne-am salvat familia, aici m-am întărit spiritual.

Datorită lui Vadim și Anișoara, prin jocurile, exercițiile și cunoștințele lor, am fost scos din întuneric. Retreatul este un spațiu sacru unde se întâmplă miracole. Nu am greșit deloc că am venit împreună cu soția și chiar aș recomanda tuturor cuplurilor să vină amândoi. Timp de șapte zile, am lucrat cu noi, ne-am curățat, ne-am privit în ochi și am înțeles că iubirea noastră e reală, iar căsnicia noastră nu este întâmplătoare, ci un dar.

Un nou Ion

De aici, am început să iubesc altfel natura, animalele, păsările, oamenii de orice culoare sau credință. Și, mai important, am început să mă iubesc pe mine. Când am ieșit pe poarta retreatului, am ridicat ochii spre cer și am văzut luna nouă – un semn, un miracol. Eram noul Ion.

Întors acasă, am aplicat tot ce am învățat. Am lucrat cu familia, am făcut protocoale cu copiii, după care s-au vindecat. Fiica mea cea mare nu mai are durerile de stomac și de ureche care o chinuiau de doi ani. A fost o lecție puternică, prin care am conștientizat că toate durerile și bolile erau ale noastre, ale părinților, din trecutul nostru neplăcut.

Prin exercițiile mentale, prin credință și prin harul primit la Retreat, am devenit mentor junior UncageX. Mulțumesc universului că m-am născut exact în familia lui Anatol și Nadejda Capit, că ei îmi sunt părinți, că am exact acești frați și surori și că sunt din Moldova. Mulțumesc UncageX pentru ghidare, timp, energie și har.

Recunoștință fondatorilor: Ana Daud și Vadim Turcanu!
Ahoooooo!!!