Lecția de conexiune cu sinele învățată la Weekendul Transformational

Lecția de conexiune cu sinele învățată la Weekendul Transformational 2025 – Londra & Dublin

În februarie 2024 am participat pentru prima dată la una dintre experiențele UncageX. Am pășit într-un spațiu nou, necunoscut mie, dar care m-a primit cu o căldură și o siguranță neașteptată. Eram într-un moment de cotitură în viața mea – mă simțeam mai singură ca niciodată, neajutorată, și epuizată să tot joc rolul „fetei puternice”. În acel punct, nu vedeam prea multe perspective, dar am primit un ghidaj clar: acel spațiu era al meu.

Îmi doream enorm să pot spune povestea mea – cu adevărat – indiferent de consecințe. Dar fricile erau imense. A fost nevoie de un an de lucru profund cu mine însămi pentru a începe să aud vocea interioară, să-mi accept darul și să-l pot transmite mai departe.

Așa a apărut oportunitatea de a fi prezentă din nou în acel spațiu, dar dintr-o perspectivă complet diferită: am fost invitată să susțin spațiul și am primit ghidaj direct de la mentorul meu, Vadim.

Cu doar câteva zile înainte de eveniment, încercam să am o conversație cu el, să mă pregătesc, să cer indicații. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost:

„Doar fii acolo. Spațiul îți va arăta ce ai de făcut.”

Am simțit din nou acel fior al necunoscutului – teama că nu voi fi destul de pregătită. Atunci mi-am amintit de Joe Vitale și de cartea lui Zero Limits, unde povestește o experiență similară cu mentorul său: voia să se pregătească, să știe ce urmează, iar mentorul i-a spus același lucru:

„Doar fii acolo. Ai încredere.”

Acea reamintire a fost pentru mine ca o confirmare că sunt exact unde trebuie, la momentul potrivit. Am renunțat la control și m-am lăsat ghidată de ceva mult mai profund decât mintea sau corpul fizic.

Una dintre cele mai puternice lecții primite de la Vadim a fost despre conexiunea noastră cu o forță superioară – despre cum să o simțim, să o urmăm, să ne abandonăm în ea.

Îmi amintesc o secvență din Londra: Vadim obișnuia să se plimbe liber prin sală, vorbind grupului. Nimic nu era regizat, dar totul avea sens. Îl urmăream cu atenție – era fascinant să văd cum transmitea lecții profunde cu o naturalețe uimitoare. Fiecare mișcare, fiecare schimbare de ton sau gest, părea să aibă un sens subtil.

La început nu înțelegeam stilul său vestimentar, puțin dezordonat. Aveam chiar impulsul să-i atrag atenția. Dar apoi am înțeles – era o lecție în sine. Un reminder că esența nu stă în aparență, ci în prezență.

Un detaliu aparent banal, dar care m-a marcat profund, a fost modul în care Vadim folosea o boxă de transmisie a sunetului. De fiecare dată o așeza în mijlocul sălii – nu pe o masă, nu într-un colț sigur, ci chiar în centrul spațiului, acolo unde toți pășeam, acolo unde părea că ar putea deveni un obstacol.

El se plimba liber în jurul acelei boxe – înainte și înapoi, în stânga, în dreapta, gesticulând cu forță și dăruind lecții care pătrundeau adânc. Și totuși, niciodată nu am văzut ca piciorul lui să o atingă. Niciodată nu părea incomodat de prezența acelui obiect. Era ca și cum boxa însăși făcea parte din coregrafia lui invizibilă.

În timp ce îl urmăream, inima mea bătea nebunește – ca a unui iepure speriat – de fiecare dată când părea că se apropie prea mult. Mă temeam că o va lovi, că se va împiedica, că va rupe fluxul momentului. Dar nu s-a întâmplat niciodată.

La finalul zilei i-am împărtășit această trăire. Mi-a zâmbit, dar nu mi-a dat niciun răspuns direct. Am simțit că mă invita, de fapt, să caut răspunsul în mine. Să trăiesc procesul complet, până la capăt.

În cadrul celui de-al doilea eveniment Weekendul Transformational 2025 din Dublin, am avut ocazia să trăiesc continuarea acelui moment profund de conexiune cu sinele care mi-a oferit o lecție valoroasă despre prezență și conștientizare.

În a doua zi, dedicată curățării emoționale intense, Vadim, în stilul său caracteristic, se plimba prin sală, gesticulând și împărtășind învățături. La un moment dat, a atins boxa de sunet plasată în mijlocul sălii. Imediat, privirea lui s-a îndreptat către mine. Am simțit o energie puternică, ca o undă care m-a traversat. Așteptam cu nerăbdare o explicație sau o conștientizare din partea lui.

Vadim a împărtășit o analogie inspirată de Winston Churchill. Churchill obișnuia să doarmă ținând o lingură în mână, astfel încât, atunci când adormea profund, lingura cădea și îl trezea, permițându-i să capteze idei din starea de semiveghe. Această tehnică viza exploatarea stării hipnagogice, o fază de tranziție între veghe și somn, considerată un „cocktail ideal pentru creativitate” .

Vadim a explicat că, la fel ca Churchill, el își monitorizează conexiunea cu o forță superioară și, atunci când simte că aceasta slăbește, acționează pentru a se reconecta. Atingerea boxei a fost un semnal fizic al acestei deconectări temporare și o invitație la prezență conștientă.

Această lecție m-a învățat importanța ascultării semnalelor corpului și menținerii unei conexiuni profunde cu sinele interior. Este o amintire că, uneori, cele mai mari revelații vin din momente aparent banale, dar care, privite cu atenție, devin porți către o înțelegere mai profundă a propriei ființe.

Poate că acea boxă era o metaforă. Un simbol al obstacolelor aparent incomode, dar care devin parte din dans atunci când ești complet prezent. Sau poate era doar o boxă. Dar procesul trăit în jurul ei m-a învățat mai mult decât multe cuvinte.

PAGINA WEEKENDUL TRANSFORMATIONAL