Viața funcționează. Rolurile sunt acolo.
Dar bucuria, sensul sau sclipirea interioară au dispărut pe drum.
Pentru Ana, Retreat-ul a fost o „rezire”.
Un moment de claritate profundă
care i-a așezat direcția interioară și drumul de urmat.
Nu există conflicte mari.
Dar lipsește apropierea, intimitatea și contactul real.
A participat la Retreat împreună cu soțul.
Transformarea nu a fost doar personală,
ci a cuprins întreaga familie.
A schimbat complet modul de comunicare cu copiii.
A creat ritualuri de familie
și a redescoperit apropierea în cuplu.
Corpul meu poartă lucruri vechi pe care nu le-am trăit conștient
Uneori, corpul duce poveri vechi:
frică, panică, epuizare, trecut neintegrat.
Simt o chemare, dar nu am claritate sau curaj
Când simți că viața pe care o trăiești
nu este viața ta adevărată.
Lucram la un job managerial care îmi reușea bine dar mă simțeam că trăiam viața altcuiva. Aveam o rezistență spre ceia ce îmi doream să fac - simțeam că aveam o alta menire dar nu aveam nici claritate nici curajul să pășesc spre aceasta. Ceva mă ținea.
Acum Mihaela ajută femeile în lucrul interior cu sine
Am multă cunoaștere, dar aveam nevoie de o experiență
Nu simțeam viață și nu aveam timp pentru sine.
Am reușit sa pot sa-mi calmezi mintea și sa creez un echilibru între viața personală și profesională.
Ceia ce imi era frică este să pierd una sau cealaltă dar acum am realizat că pot avea timp calitativ cu prietena dar și la muncă reușesc mai mult decât înainte.
Este extraordinar! Vă mulțumesc mult .
O privire in adancime - din perspectiva echipei de filmari















Au fost prezenți și concetățenii care au prezentat în pauze afacerile lor în mici expoziții desfășurate în holul sălii de evenimente din Westminster Victoria Plaza Hotel.








Piesa a fost creată în întregime de concetățenii noștri într-un timp record:
Autorii - A Daud, D Acriș, V Turcanu.
Regizor - Dumitru Acriș,
Compozitor muzică - Iurie Sulă
Asistent - Ecaterina Carlan
Producator - V Turcanu, UncageX
Audio efecte - A Turcanu, și alții
Piesa a cucerit inimile audiențelor la cele mai mari festivale din lume:




Alex a crescut și nu a mai rezonat cu workshopul.




În vara anului 2023 Federației Paralimpice de Judo din Republica Moldova și clubul sportiv de Judo Oleg Crețul a invitat UncageX pentru a conduce un cantonament pentru dezvoltare psiho-emoțională de 7 zile care a urmat cu o prezentare pe arena europeană cu multiple medalii de frunte istorice din partea echipei paralimpice de judo a Republicii Moldova



Membrii Echipei Olimpice de Judo Turcia.
Susținem sportivii internaționali prin programele de stabilitate și integritate psiho-emoțională. Sportivul turc de oricine slovenă, multiplu campion la Judo Mihael Zgank

În 2019, UncageX a fost invitată să conducă un
program de reabilitare și pregătire de integrarea în societate a locatarilor Penitenciarului Nr. 13 Cahul

Experiența UncageX pentru studenții USMRM (Universitatea de Stat din Republica Moldova) - 2019.

În 2019 Vadim Turcanu a făcut parte la Virgin Money Marathon în care a dedicat participarea carității HealthProm care ajuta copii, femei si oameni vulnerabili bazata in UK

Experiența de depășire a fricilor și blocajelor interioare pentru membrele proiectului Femei cu idei de la Chișinău.

Una dintre primele experiențe pe care UncageX a împărțit cu publicul profesional a fost în cadrul întâlnirii cu absolvenții Chicago University la invitația de către aceștia. Chicago University - London Booth

Experiența UncageX pentru lucrătorii unei dintre cele mai proeminente firme de avocați din UK Child and Child







Ești pregătit să îți transformi viața?
Programează o consultație gratuită și începe călătoria ta cu UncageX chiar astăzi!