Schimbarea noastră de cuplu – Reatritul din Tenerife cu UncageX
Ne întoarcem în anul 2020. Viața noastră de cuplu era un decor frumos pentru ceilalți, dar un coșmar pentru noi. De multe ori soacra mea îmi spunea că e vina mea pentru tot ce merge prost în relație. Nu mâncam niciodată împreună – el mergea la mama lui, eu la mama mea. Chiar și de sărbători eram separați. Iar atunci când mergeam împreună undeva, toți credeau că suntem cuplul perfect.
Realitatea? Sexul era doar o formalitate, în întuneric, cu durere și fără pic de intimitate. Eu abia așteptam să se termine. Nu era iubire, nu era pasiune, nu era apropiere. Eram doi străini sub același acoperiș. Simțeam respingere, singurătate, ură față de mine. Mă vedeam grasă, urâtă, neimportantă. Singurul lucru pe care-l apreciam la mine erau ochii – mi se spusese mereu că am ochi frumoși.
În acel an, a venit și marea ruptură. Eu și soțul meu am decis să ne despărțim. Eu pregătisem deja actele de divorț. Aveam doi copilasi: băiatul de 7 ani și fetița de 2 ani. Nu mai vedeam un viitor ca familie. Din partea mea – doar reproșuri, nervi, dorința de a-l schimba pe el, pe soacra, pe frați, pe toată lumea, în afară de mine. Din partea lui – tăcere. Și tăcerea lui mă înnebunea.
Apoi a venit întâlnirea cu UncageX. Prima discuție cu Vadim o simt și astăzi. Eu vorbeam fără oprire, nu-mi ajungea aerul, dar el asculta cu atenție și voia cu adevărat să înțeleagă de unde să înceapă cu mine. Prima întâlnire m-a cucerit. Am simțit: asta e soluția! Nu mai vreau divorț! Dar cum îi spun soțului? Pe atunci, programul "Un an cât 10" nu exista, dar erau întâlnirile cu mentorii, cercul feminin cu Anişoara și serile de miercuri.
Soțul meu nu mai voia să vină acasă. Îl trăgea mai mult berea cu băieții. Eu rămâneam cu copiii și cu frica de a-l lăsa, de a nu ști cum mă voi descurca. Ce l-a salvat? Faptul că, deși era absent emoțional, nu m-a lovit niciodată și nu m-a trădat. De mică mă rugasem să am un soț care să nu mă bată – era obiectivul meu suprem, pentru că am fost crescută cu violență. Atât am cerut, atât am primit. Dar nu luasem în calcul restul calităților pe care le are un bărbat...
Eram în UncageX și simțeam că trebuie cumva să-l atrag și pe el acolo. Deși el era total împotrivă. Îmi zicea des:
„Lasă-mă în pace cu Vadimul tău și cu oamenii tăi care se schimbă.”
Și totuși... eu continuam să arunc semințe. Îi povesteam mereu despre ce fac în UncageX, despre transformările din oameni, despre speranță.
Când Vadim a propus participarea la reatrit, mi s-a părut exact ce aveam nevoie. Doar că nu știam cum să-i spun. Mi-era frică. Așa că am început să plătesc reatritul... din banii lui. El nu știa. Apoi Vadim mi-a spus că ar vrea să avem o întâlnire înainte de reatrit, împreună cu soțul meu.
Mi-a venit ideea să organizez întâlnirea într-o seară în care Roma era acasă. Nici Vadim nu știa că Roma habar nu avea că va merge la reatrit. Când a început discuția, l-am chemat în cameră și i-am zis:
„Roma, uite, Vadim vrea să ne vorbească despre o experiență de cuplu și despre experiența ce ne așteaptă la reatrit...”
Slavă Domnului, Roma este un om calm și rușinos. A stat la întâlnire și a ascultat. Și... a prins interes. A acceptat să meargă. Am rezolvat tot ce era nevoie, inclusiv grija pentru copiii care nu erau deloc dezlipiți de mine. Și am ajuns la Tenerife.
Acolo... a fost MIRACOLUL.
S-a produs o schimbare totală în relația noastră de cuplu, de părinți, de parteneri. De la frustrare, durere și înstrăinare, la iubire, pasiune și conectare autentică.
Procesul a fost intens. A scos la suprafață frici, blocaje adânci, rușini ascunse. Dar și lumină. Într-un moment profund, soțul meu a căzut în genunchi și mi-a spus:
„Iartă-mă. Atât pot să-ți spun acum – iartă-mă pentru tot. Eu tot timpul am crezut că e vina ta și așteptam să te schimbi tu.”
Am căzut amândoi într-o îmbrățișare lungă, am plâns până am rămas fără lacrimi. Am vorbit cum nu vorbisem niciodată. Ne-am redescoperit.
În cele 7 zile de reatrit am trăit cât o viață. Și... mi-a cerut să ne recăsătorim, după 11 ani de conviețuire. A fost magic.
La întoarcerea acasă, nimic nu mai era la fel.
Acum comunicăm în mod constant, nu doar facem sex – ci dragoste, cu pasiune, iubire și plăcere. Fără dureri.
Mâncăm cât de des putem împreună. Călătorim împreună.
Vizităm părinții împreună. Iar relația cu soacra? Nu știu cum s-a așezat, dar și acolo s-a produs o schimbare radicală.
Am revenit acasă în al nouălea cer. Ne uităm unul în ochii celuilalt și ne înțelegem din priviri. Am descoperit că în spatele fricii și durerii era Violeta – femeia valoroasă, care merită să fie iubită, respectată și prețuită.
Aceasta e povestea noastră. De la agonie la extaz.
De la divorț la reînnoirea iubirii. De la întuneric la lumină.
De la „nu mai pot” la „împreună pentru totdeauna”.
Pagini Relevante
