Descoperirea Direcției. O noapte divina a întâlnirii cu Tatăl Înalt.
Plimbând pe Sunny (îngerașul nostru de câine), mi-a venit un gând pe care am simțit să scriu. Un gând după altul, m-am trezit după o oră de scris că încă scriu… că amintirile curg și lacrimile curg.
Peste o oră după ce am finisat de scris, am simțit un sentiment în interior… o vulnerabilitate. Simt de parcă o rană cu care m-am obișnuit a fost scursă de puroiul ce mai rămăsese în ea de mult timp, ceia ce a creat este un simț de oarecare durere, niște sentimente de vină, rușine și frică… simt că este adevăr și primesc acele senzații, simt că precum puroiul a fost scos și durerea aceasta este temporară, care efectiv aduce mai multă eliberare.
Cu toți o avem o cale divină - o direcție, un drum care ne servește cel mai mult în această viață în comparație cu toate celelalte pe care le-am putea am fi putut ales.
O vedem și o primim în visuri și viziuni. Depinde doar dacă o acceptăm și ne decidem să o urmăm. Ea este șoptită zilnic în urechile și interiorul nostru dacă decidem să o ascultăm. Ea vine cu multe dovezi, și semne - în tot ce se întâmplă cu noi și în fiecare persoana cu care ne întâlnim. Îți voi spune despre momentul conștientizării căii mele divine.
Călătoriile spirituale în cadrul sesiunilor profunde deseori îți arată o destinație, o posibilitate, un viitor atât de clar pentru tine, încât ai o încredere neclintită că este posibil, că este pentru tine, că este a ta.
Ceia ce am observat că scapă majoritatea este că supraestimează posibilitățile sale curente și nu iau în considerație aspectele/legile spațiului material, fiind copleșiți de încrederea interioară. Aceasta se întâmplă pentru că în starea de conștiință înaltă, fiind într-o experiență spirituală profundă, limitările de timp și spațiu nu sunt prezente - toate lucrurile par să fie acum, vezi resursele și vezi direcția, efectiv acea destinație pare să fie la ‘un pas distanță’ și realizabilă ‘mâine’.
Ceia ce descoperim eventual în practică, este că sunt multe aspecte care nu au fost luate în considerație, și că este nevoie de timp pentru acea executare, este nevoie de ajustat și implementat sub-sarcini, care nu erau văzute.
Se zice “Noi supraestimăm ceia ce putem face într-un an, și subestimăm ce este posibil de realizat în 5 sau 10 ani.” Exact din acest considerent.
Cred că ai văzut și tu multiple proiecte începute cu mult entuziasm, care au dispărut după 3, 6, 12 luni. Este destul să privești paginile de Instagram sau grupurile de Facebook să vezi câte sunt din cele care au început cu idei frumos desfășurate și o activitate amplă, după care au sesizat să mai posteze. Este un lucru firesc.
Un exemplu al acestor viziuni care vin în comparație cu realitatea este să vezi o viziune că se poate construi un pod de pe o insulă pe alta care va ușura călătoriile și va scurta timpul enorm. Ideea este fascinantă, utilă și executabilă. În imaginație, idee și viziune vedem acest proiect, vedem aceste beneficii și rezultatul, dar ceia ce nu vedem sunt lista de aspecte invizibile pentru executare a acelui proiect:
înțelegerea cu administrațiile ambele insule pentru aprobarea construcției, cu toate complexitățile lor.
Structura arhitecturală și materialele necesare pentru a asigura longevitatea structurii.
Procesul de construcție în sine, construirea echipelor, angajarea companiilor, budgetul, provocări neprevăzute, anotimpul și elementele tectonice, etc etc
Majoritatea se opresc îndată când întâlnesc provocările acestea. La nivel global, rata de eșec pentru startup-uri este destul de ridicată. Statisticile indică faptul că aproximativ 90% dintre startup-uri eșuează, cu aproape 10% care nu supraviețuiesc primului an.
“Rata de eșec crește odată cu trecerea timpului: aproximativ 20% eșuează în primul an, 31% până în al doilea an și aproape 50% până în al cincilea an [Startup Failure Rate Statistics (2024)] [Percentage of Businesses That Fail [Updated Jan 2024] - Shopify] [oai_citation:3,33 New Startup Statistics for 2024]
De aceia este important să înțelegem de ce creem ceia ce decidem să creem (cum viața ne ghidează spre direcția cea mai bună ).
Am să împart două experiențe ale mele similare și cum s-a petrecut executarea acestora.
Viziunea Unu
Îmi place să studiez, să învăț, să descopăr noi nivele ale posibilităților mele și să împart acele învățate în cel mai profund mod, cel mai simplu mod, cu alții care au nevoie de aceasta. Aveam viziunea despre modul de trai al meu - cum eu petrec timpul în viitorul meu dorit, încorporând aceste plăceri ale mele.
Înainte de a începe proiectul UncageX, simțeam aceasta activitate de a fi implicat într-un proiect de dezvoltare personală de un nivel înalt, dar nu o puteam vedea, nu mi-o puteam imagina, căci nu exista o analogie - nu întâlnisem ceva care într-adevăr să mă inspire și să-mi placă… din multiplele proiecte pe care am descoperit, erau aspecte mici care mă impact au dar nici unul nu era să rezoneze complet.
Ceia ce știam este, că în comparație cu modul în care petreceam atunci timpul - fiind în birou, gestionând operațiunile afacerii de imobiliare pe care o co-conducram la moment nu era ceva ce îmi plăcea. Stăteam până seară acolo, apoi ieșeam să ne relaxăm cu partenerul la barul din vecinătate ( Botanist, din Sloane Square), care se întindea deseori până în adâncul nopții, apoi acasă (articol cautarea de sine si relatia).
Îmi doream total alt mod de a fi și ce fac, un mod cu mai mult sens, cu mai multă valoare, decât acel rulaj de chirii a apartamentelor și acumulare a finanțelor…
Vedeam cum mă scol dimineața, citesc, studiez, apoi mă întâlnesc cu alți oameni cu care discut, petrecem timpul creând un impact mai valoros, mai esențial… posibil un impact care simțeam că-mi lipsea și mie atunci.
Într-o perioadă mai dificilă a activității UncageX deja, când am decis o următoare dată să pivotăm în o direcție mai diferită (am doar început să trecem de la doar experiențe offline la activitatea online, pe care încă o explorăm ca format care ar fi cel mai eficient), mi-am dat seama de ceva important și spectaculos:
Pe moment mă judecam cumva pentru că nu reușesc să găsesc modalitatea perfectă de a oferi audienței lucrul valoros pe care-l facem și totodată să asigurăm profitabilitatea afacerii. Mă frustra faptul că o următoare (pe atunci a treia) modalitate / format nu a funcționat. Mă gândeam “ce fel de om de afacere sunt eu dacă nu pot găsi metoda perfectă… cum pot eu să învăț pe alții pe când eu mă confrunt cu provocări de a găsi soluția la mine în afacere!?”
Mă ajuta să mă gândesc la ceia ce se atribuie lui Edison că zicea despre cercetările sale în descoperirea becului de lumină - “am descoperit 1000 de modalități care nu au lucrat, înainte de a descoperi acea care lucrează.”
Dar ceia ce m-a impactat cel mai mult este conștientizarea că, în ciuda tuturor provocărilor, acum trăiesc modul de viață pe care mi-o visam 7 ani înainte de asta… că trăiesc cu exactitate în modul în care visam să trăiesc atunci. Și efectiv, ceia ce se întâmplă este că întâlnesc provocările acelei vieți. (Articol despre motivul pentru care s-a accepți provocările tale).
Viziunea Doi
În cadrul ediției trei al Retreat’ului Regăsirea Sinelui, când participăm încă și eu în sesiuni alături de participanți, am avut cea mai importantă viziune din viața mea până atunci.
Viziunile din sesiunile profunde se simt extrem de reale - atât de reale și de impact încât nu există dubii despre validitatea lor. Cum zicea unul dintre participanți “este precum senzația de sete - nu ai dubii că ții sete, nu ai nevoie să-ți confirme nimenea. Tu doar știi la un nivel intuitiv acest adevăr.”
În viziune am văzut călătoria mea ca tată a feciorului meu.
Cât am lipsit din viața lui, cum eram ocupat cu afacerea și petreceam timpul cu partenerii și prietenii și ignoram timpul cu familia.
Cum percepeam familia ca ceva care există de la sine dacă doar continui să le dau bani și petreceam timpul minim cu ei (doar când veneam acasă să dorm), și îmi petreceam majoritatea timpului ‘dezvoltând conexiuni profesionale’ cu speranța de a face mai mult.
Cum cheltuiam o sumedenie de bani pe alcool și droguri în acele ambianțe ca să fiu în rând cu ei, pe când mă zgarciam să iau o jucărie mai scumpă copilului.
Cum veneam drogat dimineața și-l duceam pe fecior la școală încă sub influență.
Serile în care reușeam să vin mai devreme acasă și adormeam îndată cum începeam să mă joc cu feciorul, lăsându-l să se joace singur lângă mine.
Mă umplea dorul de acele timpuri ratate, mă învăluiau sentimentele de vină, rușine și durere, pentru că am schimbat timpul cu cel mai luminos copil pe care-l cunosc, pierzându-mi majoritatea timpului cu oameni, majoritatea din care nu-mi plăceau deloc și nici nu-i mai cunosc, făcând lucruri care mă degradează la toate nivelele. Mă simțeam de parcă mi-am vândut sufletul pentru ceva ce am descoperit că nu are nici un sens, nici folos.
Apoi mi s-a arătat cum am judecat părinții, cum urăm pe tata pentru că bea alcool și apoi o bătea pe mama.
Cum i-am respins din viața mea pentru aceste purtări.
Cum am renunțat la ei, judecându-i pentru ceva care am făcut apoi și eu cu feciorul meu, ba chiar mai rău…
Și când sentimentele erau atât de grele încât părea să scufund în pământ a apărut și o profundă senzație de acceptare și dragoste. Dragoste, în primul rând pentru părinții mei. Pentru că mi-am dat seama că ceia ce judecam eu în ei atunci, acele percepții pe care le avea către ei copilul eu de atunci erau greșite. Că erau și ei în acele momente, așa cum sunt eu acum, pierduți în complexitatea vieții. Și că inima lor era tot așa ca a mea acum, iubitoare și blândă, chiar dacă au greșit, chiar dacă am greșit. Dragoste pentru cat de răniți și pierduți am fost cu toții pe alocuri în viața și în același timp atât de dornici să fim împreună și să facem bine… și cât de clar poți vedea după un timp propriile greșeli, pe când atunci când le faci se întâmplă că ești total consumat de impulsuri și frică.
Atât de tare a început început să pulseze dragostea în mine. Simțeam siguranța în faptul că într-o zi va vedea și feciorul meu această dragoste, pe care o văd eu în părinții mei acum. Nu am dubii că va avea și el momente de confuzie, care sunt parte din experiența umană, și apoi se va regăsi și va vedea … căci acesta este lanțul dragostei și regăsirii sinelui.
Atât de mult doream să sunt chiar atunci părinții și să-i spun cât de mult îi iubesc și cât de mult văd ce au făcut pentru noi… și că am înțeles, că am crescut, că pot vedea acum sacrificiile lor și durerea lor. Că și eu m-am pierdut și m-am găsit. Că faptul că-i judecam, crezând că sunt mai bun, că nu sunt ca ei, nu doar mă îndepărta de ei, dar mă îndepărta de sine și mă făcea să fac lucruri și mai rele. Doream să sun chiar atunci pe toți să le zic cât de mult îi iubesc… pe părinți, pe fiul meu, pe mama fiului meu, să-i spun cât am greșit în fața lor respingându-i și să-mi cer iertare.
În moment ce trăiam aceste sentimente mi-a venit o conștientizare și un simț foarte clar că am pierdut părinții.
Că nu mai sunt.
Că aceste conștientizări sunt sunt o comunicare cu sufletele lor, care sunt deja sus.
Că noaptea aceasta s-a întâmplat ceva și chiar dacă o să-i sun nu-i voi putea prinde deja să-i spun aceste cuvinte.
Nu puteam să sun căci suntem în procesul Retreat’ului cu toții, deconectați de lumea exterioară.
Toate aceste conștientizări mi-au arătat o serie de adevăruri despre viață pe care le căutăm cu inima și nu le găseam. Mi se deschideau tainele relațiilor părinte-copil, masculin-feminin, am trecut prin întreaga viață… nu doar a mea dar și a părinților mei… am văzut cum s-a transmis aceste purtări și tipare din neam în neam și mi s-a arătat chiar și dezlegarea.
Cunoașterea curgea prin mine.
Am simțit de parcă vorbeam cu tatăl meu înalt, fără să știu ce-i asta. Nu persoana în corpul tatălui meu, ci sufletul lui… sufletul care s-a luat sarcina de a fi tatăl meu exact așa cum a fost, în cel mai perfect mod ca eu acum să pot vedea atât de clar întreaga viață în trecut și în viitor… toate acele lucruri pe care le judecăm aveam atât de mult sens, și atât de perfect s-au întâmplat încât altfel nu putea fi. Am văzut sacrificiul său de a juca acest rol, de a simți atâția ani respingerea și judecata mea, a feciorului lui iubit, chiar dacă a făcut și a dat totul pentru mine. Ca într-un final să văd ceia ce văd acum.
Acesta de parcă a completat cercul și încă mai mult mi-a dat să simt că el a plecat din lumea fizică și a început să-mi comunice din lumea spirituală toate acestea…
Scriam întruna toate conștientizările care-mi veneau.
Foile caietului de mărime A4 se umpleau în fiece minut.
Scriam rapid să dovedesc să le notez pe toate. Ore întregi. Întreaga noapte.
Nu știam cât e ora, dar simțeam răcoarea dimineții cum se așează. Eram epuizat de puteri.
Cunoașterea continuă să curgă, aha-uri și becuri multiple se aprindeau în conștiența mea, de parcă mi se deschideau toate tainele vieții, toate ușile care păreau să fie închise. Totodată, simțeam cum puterile mi se scurg și ochi mi se închid, capul îmi cade pe caiet și mâna scria din ce în ce mai ‘cu valuri’.
Era important pentru mine să dovedesc să notezi totul, toate aceste cunoștințe care izvorăsc din interiorul meu… foaie după foaie se umpleau paginile.
Mă prindeam deja că nu mai scriu și ochii sunt închiși plutind în acele valuri a cunoștințelor, mă trezeam brusc și mă apucam iar de scris, să dovedesc ce nu am scris.
Într-un moment, am zis în vocea minții ‘Tată, nu mai pot. Am obosit… Nu reușesc să scriu”
În răspuns aud “Îți dau atâta bogăție pe care o căutai de atâția ani și tu zici că ai obosit…”
M-am forțat iar să scriu.
Și iar mă prindeam adormit. Picuram de tot. Mă trezeam și iar îmi dădeam seama că nu am scris ce am înțeles, și iar mă grăbeam să reușesc să mai prind din ce am memorizat și din cele noi care veneau. De parcă se desfășura un film al vieții mele și al întregului neam în fața mea, dezvăluindu-mi soluțiile la dificultățile pe care le aveam, și eu grăbit să le notez pe toate care continuă să ‘arate’ și care le-am mai scăpat… ceia ce mă epuiza și mai mult.
“Nu mai reușesc, Tată! Corpul fizic cade… Nu mai pot.” Mă adresez eu din nou.
“Cine te crezi că ești?!” zice “Ești doar un om.” “Odihnește/te, fiule.”
M-a surprins atât de mult acest răspuns. Mă așteptam la o metodă ceva să-mi dea să pot să fiu treaz, sau la o mustrare, sau să-mi zică că oprește și nu-mi mai dă dacă nu continui treaba. Pentru prima dată în viața mea am auzit acceptare a stării mele de oboseală, a slăbiciunii mele în așa mod.
Acest răspuns, pe care l-am simțit că am primit pentru prima dată în viața mea, a venit cu atât de mare compasiune, cu atâta dragoste.
Eu, persoana care nu mi-am permis niciodată să mă odihnesc până nu vedeam lucrul început terminat, care mă impuneam mereu și mă judecam pentru orice slăbiciune sau abatere de la cale… în sport, în călătoria pe jos spre Londra, în afacere, în scrierea cărților etc… eram cel mai crunt ‘antrenor’ pentru sine până atunci… și pentru prima dată am simțit ce înseamnă acceptare și compasiune față de sine. Pentru prima dată m-am simțit un om… cu limite omenești. Pentru prima dată m-am simți acceptat așa cum sunt, pentru prima dată am simțit sentimentele mele să fie văzute și validate, nu doar scopurile și ce trebuie de făcut, dar și ceia ce simt.
În acel moment am simțit ceva extraordinar, ceva ce mi-am dat seama, că nu am simțit niciodată.
Acest sentiment straniu pentru mine a venit cu o senzație puternică de forță interioară… o putere și energie din care nu ‘m-am hrănit nici o dată’ …
Nu am înțeles-o dintâi. Dar m-a trezit … mi-a eliminat oboseala complet.
Nu era ceva ce știam până atunci. Căci pentru mai multă forță și trezire cunoșteam cafeină, energizante, droguri, frică și mustrare, stres și furie. Acestea erau combustibilul cu care mă hrăneam până atunci. Dar nu știam de această forță pe care am simțeam atunci.
Am presupus, și mai târziu am descoperit și mai mult, că aceasta este acea forță și putere despre care citeam și auzeam de mulți ani din cărțile și oamenii spirituali…. despre care se zicea că este ‘Puterea Dragostei’, ‘Farmecul Compasiunii’, dar pe care nu-mi era cunoscută până atunci.
A fost un val extraordinar de forță și energie care a apărut cu o percepție de parcă s-a luminat tot interiorul meu. De parcă am fost pus în priză…. Și aceasta m-a pornit să scriu, să scriu de parcă m-am trezit după o noapte de somn.
Am înțeles că sunt bucuros pentru mama fiului meu că și-a găsit un bărbat și faptul că sunt fericiți împreună cu el.
Că feciorul meu trăiește sub un acoperiș, într-o casă, în care trăiește dragostea.
Acel gând care mă deranja până atunci într-un fel, că cineva altul dar nu eu, atribuie la educarea și îndrumarea zilnică a fiului meu, nu m-a mai frământă.
A dispărut acea milă de sine și deranj pe care-l simțeam undeva adânc pentru că nu pot să atribui la dezvoltarea sa, pentru că lipsesc din viața lui cotidiană, că nu pot să-i fiu alături cu întrebările și provocările sale de după școală, că sunt mai mult un fel de ‘tată de weekend’, au dispărut și s-au transformat în altceva - într-o claritate, o misiune de a impacta lumea prin lucrul pe care-l fac, prin lucrul meu pot să ajut mai mulți oameni să lumineze și cu ei întreaga lume în care trăiește fiul meu să devină mai luminoasă.
Îndată mi s-a arătat cum fiecare om în jurul cercului în care eram în sesiune erau feciorul meu, și în același timp erau o stea, stelele care luminează cerul întunecat al nopții.
Am văzut cum acest sacrificiu, pe care am văzut și în tatăl meu, acele greșeli făcute, sunt unelte de valoare. Experiențe care-mi permit să privesc cu dragoste și compasiune pe fiecare, care-mi permite să arăt calea spre lumină pe care am parcurs și eu din același întuneric.
Am văzut cum aceste ‘greșeli făcute’ mă ajută să văd dorința și efortul de a fi mai bun în inima oricărui om, chiar dacă sunt judecați de alții și chiar de sine.
Am văzut cum aceste greșeli sunt rănile din care a început să iasă lumină.
Acea conștientizare a întărit înțelegerea sarcinii mele pe care am simțit că mi s-a confirmat.
Ani după am întâlnit și cuvintele marelui poet sufi Rumi:„Rana este locul prin care lumina pătrunde în tine.” Cred că rănile noastre ne ghidează să ne deschidem către cel mai înalt adevăr și scop.
În acea dimineață mi-am dat seama cine s-a dus din viață.
Că nu au fost părinții mei, dar copilul din mine.
Că s-a născut adultul. Adultul, a cărui părinti sunt însuși Creatorul și Divinitatea. Că a venit acel moment în care eu, alături de părinții mei, suntem împreună copii - copiii Spiritului Mare.
Ahoooo!
Acum 3.5 de ani de la acel eveniment (23 iul 24) descris mai sus, la o sesiune de mentorat cu unul dintre membrii programului Măiestria Sinelui (Ion) am văzut a doua viziune manifestată.
În cadrul sesiune Ion îmi povestea cum îl ajută și-l motivează albumul audio motivațional și cum lucrul în program i-a impactat starea financiară, relația și starea de familie… cum a crescut în ochii managementului de la muncă, și, povestind o situație întâmplată recent, stătea câteva zile în timp ce lucra în alt oraș, la o familie cu un fecior adolescent, care juca bine fotbal. Acel băiat, după cum zicea Ion, juca bine dar nu credea că este atât de bun precum Ion i-a zis că este.
Băiatul i-a zis că nu crede că este atât de bun și că ceilalți sunt mai buni, așa că nu a încercat să facă nimic cu această plăcere de fotbal a sa.
Ion a povestit cum din el ‘au ieșit’ cuvinte de încurajare și motivare de parcă erau din acele cântece motivaționale pe care le asculta. El a sugerat totuși băiatului să se uite la opțiuni de colegii speciale sportive.
După un timp, când Ion a revenit la acea familie, el a aflat că băiatul a cercetat și a aplicat la un colegiu ceva, că băiatul a început să creadă în abilitățile sale mai mult. Ion povestea cât de inspirat și bucuros era pentru acel băiat, și cum l-a încurajat, după care acel băiat l-a cuprins cald. Ceia ce, în cuvintele tatălui acelui băiat, nu era ceva comun ca purtare.
În timp ce Ion îmi povestea cât de ușor și natural a făcut-o și câtă plăcere i-a adus, mie îmi lăcrimau ochii.
Sunt sigur că Ion nu știa toată profunzimea momentului acela pentru mine.
El povestea mai departe dar eu vedeam viziunea de 3.5 ani în urmă cum se desfășura în fața mea… lacrimile-mi de dragoste-mi curgeau văzând cum încă o stea a început să lumineze mai mult pe cerul întunecat.
Îl vedeam pe Ion în acel moment ca fiul meu adult, dar în același moment vedeam acel băiat pe care Ion l-a ajutat să creadă în sine îl vedeam fiul meu care s-a interacționat cu fructele lucrului meu în viața sa, fără să știe. Cum fructele dragostei create ajung printr-un lanț înapoi acasă, prin moduri neașteptate.
Acea poveste a lui Ion pentru mine sună și ca o frază - ești pe drumul corect, fiule.
M-a luat un val de lacrimi și căldură scriind aceste cuvinte pentru tine.
Îți mulțumesc!
Și mulțumesc fiecăruia care s-a dedicat în transformare, în confruntarea fricilor, durerii și întunericului ca să descopere lumina. Oriunde ai fi. Dacă o faci - primește plecăciunea mea. Căci acesta este cel mai dificil lucru posibil… e și cea mai mare împlinire!
Ahooo! Ahooo!
Aceasta este experiența mea. Sunt sigur că nu este unica și ultima, dar una pe care mi-a venit să împart cu tine.
Ce-ți șoptește ție Spiritul Mare? (cum sa fii ghidat de Viata)
Fiecărui tată se dedică.
Fiecare tată iubește.
Lecția principală din acest articol, în cel mai simplu mod, ar fi următoarea:
Crede în viziunea ta: Tu ești unicul care îi poate da importanță. Nimeni altcineva nu o poate face. (Cum sa descoperi si sa intarest valoarea de sine)
Crede-mă, primii 4 ani mă sculam dimineața și mă gândeam, pentru ce mie acest lucru? De ce să mă bag în ‘glodul’ interior oamenilor pe care nu-i cunosc? Am ce face. Am bani, am posibilități și cunoștințe să fac orice. De ce mie aceasta?
Apoi iar îmi venea amintirea despre cat de încurcat eram în trecut și cât de mult mi-a luat să găsesc ieșirea. Cât de mulți oameni sunt în aceleași situații și nu au acel timp sau resurse pentru a-și găsi calea spre lumină… De ce să mai fac încă un produs / serviciu care există dacă pot face ceva unic, care m-a ajutat și pe mine. De ce să fac ceva care-mi aduce doar bani, pe când pot face ceva care-mi dă sens vieții și existenței în sine?
Vei avea provocări. Testări mari a moralului - în care viața te va invita să confirmi încât de importantă este pentru tine această viziune.
Foarte multe testări.
Primii patru ani UncageX nu genera nici un profit, chiar mă costa timp și bani. Nu era organizat ca structura de afacere. Făceam evenimentele așa cumva la simț. Când invitam pe cineva să vină și îmi zicea “Am să vin la următorul.” Eu mă gândeam “Wow, nici nu știam că va fi următorul.”
Fiecare persoană care exprima cât de mult acest eveniment i-a schimbat viața îmi oferea mai multă claritate că acest proiect trebuie să fie continuat. Simțeam în interior importanța și valoarea lui, căci mă schimbă și pe mine - îmi scotea din mine lucruri și cunoștințe care nu știam că le aveam.
Oamenii mă întrebau ce faci, dar primii ani singur nu știam ce fac și cum se numește aceasta - “Ajut ca oamenii să-și depășească fricile” ziceam eu. Și atât.
Părinții îmi ziceau “Ce faci Vadim? Da nu ai dori să te apuci iar de imobiliare?” Mă simțeam de parcă ziceau că ceia ce fac nu are valoare… dar știam că dacă eu nu știu valoarea, cum poate să o știe altcineva (Cum sa descoperi si sa intarest valoarea de sine)
Matthew povestește istoria sa într-un mod similar ca parte din podcastul cu Tim Ferriss :
Acum mulți ani, Matthew McConaughey se afla pe culmile succesului. Rolurile sale din comediile romantice îi aduceau nu doar faimă, ci și câteva dintre cele mai mari salarii din industrie. Totuși, în spatele acestui vis Hollywoodian, McConaughey simțea o neliniște profundă. Deși banii și recunoașterea erau la îndemână, el simțea că își sacrifică autenticitatea.
A decis să spună „nu” oportunităților care îi erau oferite, chiar dacă aceste oportunități veneau cu cecuri de zeci de milioane de dolari. Era o alegere care l-a testat în moduri pe care nu le anticipase. McConaughey a realizat că, pentru a se regăsi, trebuia să renunțe la imaginea de „băiatul de rom-com” și să caute roluri care să reflecte adevărata sa esență.
„Munca mea nu mă mai provoca,” își amintește el. „Voiam să fac ceva care să fie mai mult decât simple filme de evadare. Dar ce alegi când ai un bilet de aur în mână și toată lumea din jurul tău te sfătuiește să-l folosești?” Decizia lui de a se abține de la rom-com-uri a fost o acțiune plină de curaj și determinare, dar și de sacrificiu. Familia lui era prioritară, dar și nevoia de a menține un trai decent îi crea anxietăți.
„M-am consultat cu managerul meu financiar, iar el mi-a spus că sunt bine pregătit să iau o pauză,” povestește McConaughey. Cu toate acestea, gândul de a renunța la ofertele lucrative îl bântuia. „Era greu să mă gândesc că mă pot îndepărta de milioane de dolari. M-am gândit la familie, la ce înseamnă să fiu tată.”
După ce a refuzat primele oferte, s-au făcut auzite voci care l-au îndemnat să nu piardă ocazia. „Îmi amintesc cum a venit oferta de 8 milioane de dolari pentru un rom-com. Era o sumă considerabilă. Apoi, oferta a crescut la 10 milioane, 12,5 milioane și în cele din urmă 15 milioane,” își reamintește el. „Eram atât de aproape să cedez.”
Cu toate acestea, McConaughey a decis să spună „nu” din nou, chiar și la 15 milioane. „M-am uitat la acel script, și chiar dacă era o ofertă uriașă, știam că nu era ceea ce căutam. Am simțit o forță interioară care îmi spunea că nu pot să cedez acum, că trebuie să rămân fidel viziunii mele.” Această determinare l-a ajutat să comunice nonverbal că alegerile sale nu se bazau pe bani, ci pe autenticitate.
Familia lui a fost acolo pentru a-l sprijini, dar nu toți înțelegeau. „Fratele meu și mama au crezut că sunt nebun. Îmi spuneau: „Cum poți renunța la tot acest succes?” Dar, pe de altă parte, ei știau că sunt un gânditor. „Ei au știut că fac o căutare profundă a sufletului meu și au respectat asta,” povestește el.
Pe măsură ce lunile treceau, McConaughey a intrat într-o „desertăciune” profesională. „Nimic nu a mai venit, iar eu m-am concentrat pe viața mea de familie. Am realizat că am fost binecuvântat că am avut timp cu fiul meu. Chiar și atunci când nu primeam oferte, am început să scriu, să reflectez asupra vieții și să îmi redefinesc identitatea.”
După 20 de luni de așteptare, a început să primească oferte pentru filme care îi provocau creativitatea. „Am realizat că, atunci când am ales să spun nu banilor și să aleg autenticitatea, universul mi-a răspuns,” afirmă el. „Roluri precum Dallas Buyers Club și True Detective au venit spre mine. Acestea erau provocările pe care le căutam.”
Această călătorie l-a învățat pe McConaughey o lecție importantă despre sacrificiu și autenticitate. „În cele din urmă, nu este vorba doar de bani. Este vorba despre experiențele care te transformă. Când am ales să fiu fidel mie însumi, abia atunci au venit oportunitățile care m-au împlinit cu adevărat.”
Povestea lui Matthew McConaughey ne arată că, uneori, alegerile cele mai dificile sunt și cele mai importante. Sacrificiile și renunțările, deși dure, pot duce la o autenticitate profundă și la oportunități care ne împlinesc sufletul. Este un memento că adevărata valoare se găsește în a trăi o viață care rezonează cu cine suntem cu adevărat.
În alte cuvinte, dar despre același lucru povestește în o postare de a să Tom Bilyeu:
Am construit 3 companii de milioane de dolari.
În 3 industrii complet diferite.
Cum?
Urmând o formulă simplă, pe care o voi oferi în limba engleză la sfârșit.
Dar dacă vei sări peste, vei eșua.
Iată de ce:
→ Renunțarea
Succesul necesită persistență și reziliență emoțională.
Este rar să ajungi acolo imediat. De obicei, vine după ani de înfruntări dificile.
Vei fi jenat de multe ori și vei trăi practic cu o dietă de plăcinte umile.
Între timp, trebuie să-ți păstrezi echipa crezând în tine și în produs.
Cei mai mulți oameni sunt diminuați de fiecare eșec, încep să urască viața și își pierd încrederea în ei înșiși.
Asta face ca echipa lor să-și piardă încrederea.
Apoi renunță, realizând în cele din urmă că doar oamenii cu probleme mentale urmăresc construirea unei companii.
Nebunii care rezistă, fac suficiente repetări pentru a construi efectiv ceva ce clienții doresc.
→ Lipsa de concentrare
Ai doar atât de mult timp și energie.
Chiar și Elon Musk are doar 24 de ore pe zi.
Trebuie să știi exact unde vrei să ajungi și să fii maniacal concentrat să ajungi acolo în cel mai mic număr de pași posibili.
Trebuie să devii incredibil de bun în a ști care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai putea face în afacerea ta.
Dacă faci lucrurile greșite, sau lucrurile corecte în ordine greșită, pierzi timp, energie și capital.
Te las cu un mesaj scurt:
Te provoc să crezi în ceia ce simți.
Te provoc să ai încredere.
Te provoc să mergi înainte și să te dedici valorii tale.
Ahoooo!
Articole relevante:
