Cand mi-am taiat parul (Violeta)
Eram doar o copilă…
Cu un păr fin, mătăsos și rebel.
Dar pentru mine… era un blestem.
De fiecare dată când mama mă pieptăna, o făcea cu putere.
Îmi venea să țip, dar n-aveam voie.
Strângeam din dinți și înduram.
Apoi, am început să-l țin legat. Tot timpul.
Aveam părul mare, greu, lucios, dar... și viața la țară era grea.
Il spalam doar sâmbăta, și ca să nu se murdărească, părul trebuia prins.
Strâns. Bine strâns.
Așa au început durerile.
Mă durea capul. Mă durea pielea capului.
Simțeam cum mă strânge ceva invizibil din toate părțile.
Dar nu spuneam nimic. Trebuia să arăt frumos.
Îmi amintesc și acum...
Sărbătorile, când mama îmi înfășura părul în hârtie.
Bigudiurile copilăriei mele.
Tata era mândru de mine. Îi plăcea mult părul meu.
Dar nimeni nu știa că eu îl uram.
Am crescut. Și într-o zi, m-am revoltat în tăcere.
M-am dus și mi-am tăiat părul până la umeri.
Când am ajuns acasă… n-am știut că urmează iadul.
Tata s-a înfuriat. M-a bătut cu toată furia unui om rănit.
A vrut să mă tundă cheală.
Nu m-a lăsat nici măcar să explic.
A pus mâna pe păr și m-a învârtit în mijlocul bucătăriei.
Atunci s-a rupt ceva în mine.
De frică, n-am mai tuns părul.
A crescut din nou... dar odată cu el, a crescut și ura mea.
Toți îmi spuneau că am păr frumos.
Dar eu?
Eu îl uram. Îl simțeam ca o povară. Ca un lanț. Ca o rană.
Când am devenit adultă, am început să-mi bat joc de părul meu.
Să-l tai, să-l ard cu blond .
Nu înțelegeam de ce îl tratez așa.
Ajunsesem să-l stric și să-l ard, să nu mai am ce prinde din acea coadă mare.Mi-am dat seama târziu ce se ascundea, de fapt.
Nu îl frezam conștient, ci ca o formă de răzbunare la pachet cu multa furie si ura.
Ani mai târziu… am ajuns în UncageX.
Aici am început să sap. Să lucrez. Să simt.
Să dau jos straturi întregi de frică, furie și rușine.
Și într-o zi... m-a lovit ceva adânc:
Vreau să mă tund băiețește.
Nu am zis la nimeni.
M-am dus la Sasha, prietenul meu frizer, și i-am zis:
„Taie tot.
”
S-a uitat lung la mine:
„Cum adică... tot?”
„Tot.
”
Lacrimile deja curgeau.
M-a întors cu fața spre el.
S-a uitat drept în ochii mei și a simțit.
„Ești sigură?”
Eu, cu ochii bulbucați de plâns, am șoptit:
„Tot.
”
„Măcar coada să o păstrăm?”
„Nu. Vreau să scap de TOT.
”
Și atunci... a început.
Fir cu fir, Sasha tăia din părul meu.
Dar nu doar păr cădea.
Cădea frica.
Cădea ura.
Cădea rușinea, fir cu fir.
El, bărbat cu ani de experiență, plângea în rând cu mine.
Simțea că nu e doar o tunsoare.
Era o eliberare.
Când a terminat… am început să râd.
Un râs nebun, adânc, din burtă.
Un râs care rupea tăceri vechi.
Un râs care m-a făcut să zbor.
Eram ușoară. Liberă. Vie.
Umblam prin oraș cu mândrie.
Să mă vadă toată lumea.M-a văzut mama.
„Tu nu ai minte. Mai scurt nu puteai?”
Apoi m-a văzut Roma, soțul meu drag.
Fără să știe povestea, m-a privit, m-a cuprins și mi-a zis:
„Îți stă tare bine. Eu sunt mereu cu tine.”
Pentru mine, aceea a fost vindecarea.
Atunci s-a închis rana.
De atunci, îmi fac părul cum vreau eu.
Nu cum vor alții. Nu cum se așteaptă nimeni.
Am tăiat tot, ca să pot crește altfel.
Mulțumesc, UncageX, pentru această depășire.
Pentru curaj.
Pentru vindecare.
ARTICOLE RELEVANTE
Schimbarea noastra ca cuplu de la Retreat (Violeta Nastas mentor)
Calatoria catre sinele meu adevarat (Ion Capit mentor)
Cele mai impactante transformari de la Weekendul Transfromational
